Posted by: Yankee | March 20, 2011

Lecţia de astrofizică

Mă sună bunică-mea.

— Ce faci?

— Bine, pe-acasă…

— Ai văzut luna?

— Da…

— Şi nu ţi-a fost frică?

— Nu, de ce să-mi fie?

— Păi ce, crezi că treisutecinj’ de mii de kilometri e mult? Dacă venea peste noi?

— …

După care discuţia a evoluat firesc înspre celelalte subiecte peste care Mama-mare este o autoritate de talie mondială [deşi pare greu de crezut, chiar mai universal recunoscută decât mama].

Posted by: Yankee | March 19, 2011

€7.23 şi-umpic de demnitate

Comanda hârtie, plicuri, lipici, caiete şi tot felul de mărunţişuri de-astea clasice.

Prima dată când am vorbit, prin iarna lui 2007, nu eram încă suficient de obişnuit nici cu accentul, nici cu ritmul, nici cu stilul ei simplu, bătrânesc, molcom de a discuta. Şi m-am enervat din primele secunde că nu înţeleg ce ‘mnezo zice şi ce ‘mnezo vrea femeia asta. M-a lăsat să mă dezfrustrez şi după aceea, calm, vreo 5 minute sau cât a durat până a reuşit, mi-a explicat că abia a ieşit din spital, că a fost operată pe corzile vocale şi că îi pare rău că trebuie să mă roage asta, dar mi-ar fi recunoscătoare dacă aş putea să am umpic de răbdare cu ea. Răbdare să ascult ce are de propus.

Şi-ncet, încet, dar nu atât de chinuitor de încet pentru mine cât trebuie să fi fost de chinuitor de greu pentru ea să vorbească, mi-a lămurit că nu are de gând să uite de facturile noastre, şi că de îndată ce va putea să se mişte, o să rezolve cumva cu ele. And if we could bear with her for a while, and if we could come to agree on, say, €5.00 per week, starting next month, she would really appreciate it. And she would so pay the full €248 odd that she’d been owing.

Şi-un an întreg, a tot plătit.

Like clockwork. €5.00 … vineri… €5.00 … vineri… €5.00 … vineri… €5.00 …vineri… €5.00 …

După un an, pe la sfârşitul lui 2008, aproape uitasem. Când într-o zi, m-am trezit iarăşi cu hârtie, creioane, timbre, lipici. Mărunţişuri. Am sunat-o, şi mi-a spus că se simte mai bine, şi că dacă n-ar fi o problemă, şi-ar dori să continue să comande, că mai are de trimis scrisori din când în când [nu am întrebat-o niciodată cui]. Şi într-adevăr, o dată la câteva luni, punea câte-o comandă. Şi ca un metronom, trimitea €5.00 pe săptămână.

Prin toamna lui 2009 am realizat pentru prima dată că este cu contul pe plus. Am sunat-o s-o anunţ, şi nu mică mi-a fost mirarea când s-a apucat să râdă. [Cred că râsul acela a fost şi cel mai trist, şi cel mai încurajator sunet pe care l-am auzit în ultimii ani]. Mi-a dat de înţeles că ştie exact ce sume are pe cont, că şi le scrie pe un caiet şi că să n-avem noi grijă, după cum nu a uitat nici măcar un cent când ne era datoare, nu uită nici când e pe plus. Şi să facem bine să îi mai trimitem nişte hârtie.

Estimp, cei €5.00 picurau, săptămână de săptămână. Şi povestea s-a continuat, din 2009 în 2010, toamnă, iarnă, etc.

Acum vreo două săptămâni, un coleg mai nou vine la mine să îmi ceară sfatul, ce să facă cu un cont pe care are de recuperat vreo €80 ‘shceva. I-am arătat unde stăteau în sistem fişicurile de câte €5.00, le-am calculat, le-am adunat, şi i-am zis să stea liniştit că pentru diferenţa de €7.23 mai avem de aşteptat doar vreo două vineri, or să vină ei, şi-o să fie iar pe plus.

N-au mai venit.

RIP, Susan.

Posted by: Yankee | March 13, 2011

Acum 4 ani,

fară o lună şi 9 zile, din imaginea asta s-a cristalizat subtitlul “It’s not all stars and stripes”. Era pe Yahoo360, rezuma o stare de spirit, şi lumea comenta offtopic despre tequila şi planuri de afaceri.

Azi m-am împiedicat de o piesă. Asta de mai jos. Instantaneu, de la prima audiţie, şi brutal de eficient, piesa mi-a readus-o în minte. Imaginea şi starea de spirit.

 

Mama lor de sinapse. Şi de shoulder patch-uri. Şi de Rangers.

Posted by: Yankee | March 9, 2011

The opposable thumb

Bobby Gaylor – Suicide

Animals don’t have a choice. If they’re not happy with their place in the world… too bad. They have to live the life they’ve been given.

Humans, on the other hand, don’t have to. We have a choice. If you don’t like your place in the world you can get off anytime you want. Suicide. That’s right. You don’t like the way your life’s going, you don’t like the way you are in the world, anything around you, you can check out anytime you like.

Animals aren’t allowed that thought and believe me, if they were, they would use it. There’d be a lot of dogs and cats, owned by assholes that live in high-rises, diving out the windows. Zebras… if they even had remotely that thought would take a look at themselves and go, “WTF! Black & white in a green & brown world… this blows. I’m just gonna jump in the river…. I don’t have a thumb to work a gun or hold a knife or even open a jar of pills. I’m just gonna dive into the next lion’s mouth. Why even bother?”

Now, monkeys have the opposable thumb so they could kinda do it the exact same way we do.

Now, there’s a bunch of people that say, “Oh, it’s against the law”. Well, it’s only against the law if you do a crappy job and get caught. Other people say, “Oh, we should save them”. Yeah, well you know what? Not everybody wants to be saved. Not everybody should be saved. And who are we to force our will upon them? I mean, isn’t that one of the joys about being a human? Freedom of choice?

Now, it’s not all bad. Now, I’m not saying “Kill yourself”. But if you’re gonna be an idiot and do it anyway, it’s no sweat off of my back. There’s a lot of good that could come from it. A little bit of bad thrown in.

Some of the things:

A job will open. An apartment will become available. There’ll be more air for me. They say there’s two girls for every guy – if you’re a man, there’ll be four chicks for me. There’ll be more Ketel One vodka for me. There’ll be one less idiot in line at the bank who gets up to the window without their fucking slips filled out. I won’t ever have to go to the store to buy my favorite salt & vinegar chips and have the clerk point at you and say, “They bought the last bag. You won’t help change the McDonald’s sign to “100,000,000,000 served”.

You’ll never get AIDS. You won’t have to worry about calories, ever. No more, “Hey, does this make me look fat?”.

There’ll be one less polluting human. You won’t have to recycle. There’ll be one less car on the road. There’ll be more Ring Dings for me. Fifty or so chickens’ lives will be spared.

Your fingers won’t ever get red from eating pistachios. You won’t be forced to visit your Grandparents on Sundays anymore. No more church; you’ll be saying, “Hey, World – Kiss My Ass!”.

No more wet dreams about Supermodels. No more Barry Manilow (not for a few years anyway). Wondering “Am I a loser?” will be a thing of the past.

Say goodbye to crappy Xmas presents from aunts and uncles. You won’t have to suffer through a Motley Crue reunion. Fuck flossing and brushing. You’ll never lose sleep over a pregnancy scare. Adios, acne. Worrying whether you fit in or not won’t be on your brain.

See ya later, homework! You’ll never have to sit through another movie brought to you by the creators of South Park. School’s out, forever. No more paying bills. You won’t have to do chores. You won’t be able to run over toads with the lawnmower, though.

You’ll also miss: McDonald’s french fries ; Bugs Bunny; the amazing electrifying feeling that surges through your body when you kiss someone for the first time [you won’t be able to watch the letterbox director’s cut of “Jaws”] ; candy; living above ground; pudding crust… You’ll miss the rush of getting your first apartment… Getting to the point in your life where you can tell your parents to “Fuck off! I gotta make my own mistakes….you did!”

You’ll miss sex – you’ll miss thinking about it, looking for it, sex by yourself, sex with a partner, sex with multiple partners… no more summer nights that seem to go on forever; roller coasters; naming your kid the name you always wanted; making a difference in the world; you’ll miss the experience and pleasure of hallucinogenics; watching your neighbor’s wife change clothes with her blinds open… a lifetime of masturbating …

Watching your favorite team sweep the series; music, you will definitely miss music ; trying to sneak into your house drunk, 3 hours past your curfew… you’ll miss the blaze and glory of the 4th of July fireworks; the taste of Captain Crunch… if you’re a boy, you’ll miss the feeling the first time you reach up a girl’s shirt – if you’re a girl, the feeling the first time you reach down a boy’s pants

You’ll miss your favorite coat; waffles with whipped cream and strawberries; beating your friends at video games. You won’t be around to see what shape and color the new marshmallow in Lucky Charms will be. You’ll miss the feeling you get when reminiscing about your first love, thirty years after the fact; the joy of giving and receiving at Christmas; skinny dipping; getting stoned; reading Green Eggs & Ham, and eating like a horse that got loose in the grain bin; flying cars!

Hey, you were born! Finish what was started!

Posted by: Yankee | March 6, 2011

The famous one

Milow – Herald of Free Enterprise

Posted by: Yankee | March 6, 2011

Dont look back in anger

Posibilă interpretare nr.1:

You have every right to be upset on me
And if you decide parting for good, it’s ok

Posibilă interpretare nr.2:

Dude, that was so awesome!
Where did you get a nuclear warhead from, anywayz?

Posibilă interpretare nr.3:

Te-am rugat să-mi speli şi mie blugii ăia…
De trei ori…

Posibilă interpretare nr.4:

Jur că nu mai ciugulesc fasole.
Zici că încă se mai simte?

Posibilă interpretare nr.5:

Relax. We’re safe.
Them zombies ar not after us. Their after teh humanz.

Posibilă interpretare nr.6:

Cred că din liceu o ştiu…
Cum dreq o chema? Ana? Dana? Oana? Diana?

Posibilă interpretare nr.7:

I’m not upset with you.
No?

Posibilă interpretare nr.8:

 

Posted by: Yankee | March 3, 2011

Lovemark ep.15

thx, Ioana! : )

+

The White Stripes – 7 Nation Army

=

♥!

Posted by: Yankee | March 2, 2011

Je me fous de la vaisselle

Discuţie cu o colegă la ţigară. De fapt, mai multe. Colege. Şi ţigări.

– Eu, zice ea, când spăl vase, ascult Edith Piaf. Numai că nu prea merge.

– Păi nu, zic eu, clar nu merge. Te şi văd, cu buretele şi farfuria în mână, a lehamite, “Non, rien de rien, non, je ne lave rien” … Nu e prea moale, nu-ţi dă aşa o senzaţie de lâncezeală? De nu-ţi mai vine să faci nimic?

– Ba da… ba chiar uneori, vin vecinii să mă întrebe dacă mi-e bine… dacă-s în regulă, dacă nu-s deprimată…

Posted by: Yankee | March 1, 2011

Acesta este un mărţisor,…

Penguin Cafe Orchestra – Steady State

… orice asemănare cu personaje reale este neintenţionată şi pur întâmplătoare.

Later edit: gata, şi-a găsit proprietara de drept.

Even later edit: somehow though, suddenly she doesn’t. Like it. Anymore.

Posted by: Yankee | March 1, 2011

Două ştiri şi-o ironie

Asta şi asta.

Mi se pare de-a dreptul ridicol şi naiv să crezi că Greenert, comandantul adjunct al US Navy, se află la Napoli ca să discute timp de 3 zile despre hărţuirea sexuală, stress,  homosexualitate şi tot felul de probleme psiho-socio-organizaţionale, într-un fel de Town Hall maraton, cum se face prin corporaţii la sfârşit de exerciţiu financiar. Sau că ar face doar asta, în condiţiile în care CVN-70 se află în Marea Arabiei, CVN-65 în Golful Aden şi LHD-3 în Marea Roşie îndreptându-se spre Mediterană.

Coincidental [oare?], viceamiralul Harris, comandantul actual al Flotei a 6-a, a participat la operaţiunile împotriva Libiei de la mijlocul anilor ’80, din CIC-ul USS Saratoga (CV-60).

Probabil că nu mai trebuie să explic ironia.

Posted by: Yankee | February 27, 2011

Băi Martie,

… Februarie was basically a flop. M-am săturat de el, [ca] de purgatoriu. Nu vii odată?

 Janice Prix – Month Of March

no strings.

LE: mulţam.

Posted by: Yankee | February 26, 2011

Find all 100

… am terminat ţigările, îmi trebe la budă, mă dor ochii şi mi-a înţepenit gâtul, de când mă holbez la asta. Da’ tot nu mă mişc curând din fotoliu.

Până acum, le-am identificat pe astea 20 [nu vă dau mură-n gură, şi nici nu pun linkuri, că vreau să vă chinuiţi şi voi umpic, ar trebui să fie destul de clar ce reprezintă, nu?]

tt0120338

tt0363771

tt0190332

tt0277296 [astea-s clar uşoare, de încălzire]

tt0057413

tt0114709

tt0315733 [bestial]

tt0066921 [ 🙂 ]

tt0058777

tt0454841 [remake-ul sau originalul din ’77 oare?]

tt0112641

tt0286499

tt0114369 [greu, greu de tot]

tt0115759 [ :-?? cred…]

tt0094721

tt0375679 [pfuai, devine chiar nasol]

tt0117500 [… deja am transpirat]

tt0118615

tt0061852

şi desigur tt0387564 …

enjoy… aştept completări 😀

Posted by: Yankee | February 24, 2011

A night like this

© Alin Zapartan, 23-02-2011

Pentru că post-ul lui Zoli şi imaginea de mai sus ilustrează cum nu se poate mai bine sintagma “a picture worth a 1,000 words”,

eu o să povestesc mai puţine despre Pilula de săptămâna asta…

[o fo’ betoooooon!]

there, am rezolvat… şi o să menţionez mai degrabă o chestie pe care am făcut-o pe drumul spre casă. Scurt. Fără briz-brizuri:

mă împleticesc până la primul taxi, mă urc în el, dictez adresa. Şoferul – un tip destul de average din orice punct de vedere [vârstă, freză, constituţie, talent conversaţional, igienă corporală, disciplină în trafic, etc.] se conformează. Bineînţeles, când vede că nu-s foarte interesat sau capabil să discut despre vreme, porneşte radioul.

Şi în momentul ăla, parcă s-a schimbat ceva în script. Ne uităm unul la celălalt. Ne facem că ne e jenă, vreo 4-5 secunde. După care, direct, începem amândoi să fredonăm, bineînţeles fără să avem cea mai mică idee asupra versurilor,

asta:

Caro Emerald – A night like this

A fitting end, I daresay.

Posted by: Yankee | February 22, 2011

Apropo-uri

Weekend-ul ăsta, la Braşov.

Stau cu tata la cafele şi ţigări duminică la 9 dimineaţa, ca între bărbaţi. În sine, propoziţia asta ar fi destul de stufoasă în semnificaţii încât să mă îndreptăţească să închei postul aici. Dar totuşi:

[Tata]: tu aşa faci în fiecare dimineaţă? Cafea şi ţigară pe stomacul gol?

[Eu]: …

[Tata]: când te-i plânge de ulcer ca mine, o să fie prea târziu.

[Eu]: … păi atunci, ce…

[Tata]: treaba ta, numa’ să nu zici, … apropo, ai rezolvat cu mufele alea la televizor?

[Eu]: păi sincer nu prea mă uit la telev…

[Tata]: şi-atunci ce vrei? să ţi le mufez eu? Ţi le-am trimis, descurcă-te. Da’ zi mai bine, ţi-ai înnoit permisul la pistol?

[Eu]: da, numa’ oricum nu am prea avut motiv să îl scot din casă, … oricum e dezasamb…

[Tata]: treaba ta, umblă cum vrei, că poate nu ştiai că s-a schimbat legea… apropo, vezi că s-au schimbat treburile cu pescuitul, permisul ăla verde, ăla vechi al tău, ăla nu mai e bun, ştii?

[Eu]: păi nu ţi-am arătat carnetul de membru cu permis ANPA nou în toamnă ? nu ţi-am zis c-am mers pe Someş şi pe Mureş în Septemb…

[Tata]: … că poate nu ştii, se constituie infracţiune pescuitu’ fără permis pă curgătoare că e lege nouă de doi ani. Da’ treaba ta. Apropo, tu ai bluetoothu’ pornit ?

[Eu]: ?!

[Tata]: … că vroiam să văd dacă la fel se descarcă şi al tău, telefonul, că mie mi se descarcă tare repede când îl las pă bluetooth. Şi când am vrut să iau telefon nou, maică-ta …

[Mama, intrând, în halat, către amândoi]: aşa, bravo !! bine că staţi să faceţi fum în casă de dimineaţă! să am eu de aerisit !!!!!! 😡 😡 😡

[Noi 2]:  😕

[Mama, către mine]: ai prietenă?

[Tata, către mine]: hai, bă, să fumăm afară 😉

Yusuf Islam – Father & Son
Posted by: Yankee | February 20, 2011

Meanwhile, in Brasov…

+

Jeff Danna – Skyscraper Assault [Boondock Saints II Soundtrack, 2009]

=

♥!

 

« Newer Posts - Older Posts »

Categories