Posted by: Yankee | January 27, 2011

Hai! Fiţi autentici!

Povesteam cu cineva drag alaltăieri seară — în Mall, la o bere în Hanul Dacilor, sus — despre viitor. Şi tangenţial, despre copii. La un moment dat, de undeva din zona magazinelor de jucării şi haine de pici, răsare un  băieţel, cam la 5 anişori. S-a învârtit o vreme prin faţa Hanului, printre fotolii şi printre răţuştele alea oribile de legănat prunci (sau ce-or fi ele) de pe culoarul de la Kidsland.

şi era cuminte, şi dezgheţat, şi n-avea nici o trabă, şi fredona ceva acolo în legea lui, şi investiga conştiincios din ce unghiuri îl reflectă mai avantajos vitrinele. Şi-a stat umpic şi s-a dus.

în urma lui, am sorbit din beri, ne-am privit cu înţeles, eu şi persoana dragă mie, şi am concluzionat că trebuie să fie foarte ferice ai lui, să aibă un copil atât de autosuficient,  şi care să nu se plictisească lăsat singur, şi atât de precoce masculin [totuşi] în oglindirile sale [cochete] în vitrine, şi atât de autentic,  şi de necompromiţător, şi atât de minunat de fără griji.

şi mă duce gândul la el acum — azi, de ziua Evei. De ce? Poate,

Pentru că am impresia că aşa, ca el, ar trebui să fie toţi copiii, zi de zi cât sunt copii. Hai-hui, fredonând. Nu cu perfuzii. Şi citindu-i povestea Evei, am impresia că nu-i cinstit, sau că undeva s-a făcut o greşeală de programare, sau în fine, că Windowsul pe care rulează Universul ăsta e clar fucked up so badly că nici un service pack şi nici un patch şi nimic n-o să-l mai aducă în parametri normali de funcţionare.

şi:

că în comparaţie, e un mic teatru absurd tot, absolut tot — lumea din jur, şi preocupările noastre, şi cadourile pe cere ni le facem, şi zâmbetele pe care ni le aruncăm unii altora, şi prăjiturile cumpărate din Auchan de dus la birou, şi berile şi shoturile şi pozele şi chiştoacele de ţigări strivite febril în crâshmă — tot ce ni se întâmplă de obicei de ziua noastră, şi mai ales — acele prea găunoase şi convenţionale şi golite de sens veriaţiuni textuale de “La mulţi ani” pe care  ni le xeroxăm pe felicitări trendy sau ni le enunţăm sec unii altora între două serii de pupături şi un pahar.

cum i-aţi ura “La mulţi ani” acestei copile?

Şi câte zeci şi sute de vagoane de sens s-ar revărsa în ăstea 3 cuvinte, “La mulţi ani”, dacă le-am putea pronunţa, măcar o dată, cuiva, cu gândul la prin ce trece acum Eva şi familia ei? Cât de autentici am suna, noi şi urarea noastră, în urechea persoanei sărbătorite ?

Hai. Fiţi autentici, cât de puţin. Fiţi oameni: dacă puteţi, donaţi ; dacă nu puteţi, daţi mai departe.

numai faceţi ceva.

mersi fain : )

via Rabbi

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories