Posted by: Yankee | December 27, 2010

Push my buttons

Am aceeaşi tastatură la birou, de peste trei ani.

E mai curată decât mi-aş dori.

Domnişoara agent de curăţenie, încadrată conform COR 913201 [de ce Dumnezeu se încăpăţânează vocabularul corporatist să nu îmbrăţişeze formula clasică? De ce ne fandosim în jurul opţiunilor janitoriale? De ce ne scobim între dinţii corecţi politic după altceva decât ce am mâncat la prânz? Femeia noastră de serviciu, o fată pe la 23-24 de ani, subţire ca mopul, bruneţică, drăguţică, cu ochii verzi, căşti micro în urechi şi cu talentul de a se găsi absolut întâmplător-simultan prin aceleaşi locuri prin care mă poartă rutina în fiecare dimineaţă – la automatul de cafea, la water cooler, la toaletă, schimbând teancul de prosoape de hârtie neatinse din ziua precedentă – nu corespunde nicicum, într-adevăr, ideii de femeie de serviciu aşa cum mi-am încetăţenit eu termenul – în halat gri, căruntă, cu batic şi târând după ea o găleată scorojită şi un T înfăşurat în cârpe – nu, deloc… dar sigur ea e o excepţie care confirmă regula, în opinia lui Horaţiu], îmi ignoră deseori rugămintea plastifiată cu fonturi Arial, bold, 14 de a-mi ignora cubicle-ul. Sunt dimineţi în care luminează a proaspăt [tastatura, nu domnişoara] şi păstreză între Insert şi Enter [tot tastatura, nu domnişoara] urmele discrete ale unei lavete prea puternic îmbibată în Pronto, iar post-iturile şi corespondenţa mea meticulos sortată sunt vraişte. Probabil că nu-i nimic intenţionat sau special în asta, totuşi.

E mai uzată decât mi-ar plăcea.

Folosesc F3, F4, F5, F9 şi R fiecare cu o frecvenţă medie de 4-6 apăsări/minut. Permanent, în fiecare zi. După R urmează întotdeauna Enter din NumPad, apăsat scurt, cu unghia indexului drept, pe colţul tastei. A, S şi D suportă măcar de 3-4 ori pe zi tăbăceala continuă, în ritm de Gatling, asdasdsadasdasdsada a minutelor de asteptare nervoasă dintre un C şi un N (“Cancel order” şi “Are you sure you want to cancel order?”) când mi se escaladează telefoane cu clienţi idioţi care-şi vin în fire şi plătesc cu cardul în ultimul moment. Noroc că Y e mai încolo. Şi-l apăs mai rar.

E mai îngustă decât mi-ar trebui, şi i-am pierdut wrist-padul de cel puţin doi ani.

Nu are taste multimedia.

Şi dacă în unele dimineţi, când îmi sprijin mâinile pe ea, îmi las capul pe spate şi mă bâţâi absent în fotoliu, privind în nişte unghiuri şui blocurile din cartierul Gheorgheni şi peste ele, umpic în dreapta, turla bisericii Sf Mihail, aşteptând să se răcească puţin cafeaua, nu mi-ar trezi sub buricele degetelor senzaţia intens recentă de piele fină, caldă, lucioasă de transpiraţie, senzaţia abia scuturată a sânilor şi coapselor unei femei, probabil aş face referat de necesitate pentru una nouă.

Advertisements

Responses

  1. OMG … Corporate secrets on the internet. Sounds like revolution 😛

    • Dacă nu-mi cânţi ¡No Pasarán!, nu te iau în serios : )

    • lolz! [and fuck VEVO!]

  2. adu-ti aminte de tastatura de la AMX. de prima. aia mare, alba, sau mai putin alba, da’ mare in orice caz.
    mnoah daca una din asta subtirica iti aduce a sani si coapse de femeie, aia a ce iti aducea????

    • a Naga Queen : ))


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories