Rate this:

O să mă vindec. O să o uit.

Ca pe orice dragoste mare, nu direct. Nu imediat. Nu azi, nici mâine, şi sigur nici săptămâna viitoare. De ce să nu recunosc? Dar curând, o să înceapă să se liniştească.

N-o să mai stau treaz nopţi întregi cu gândul la ea, amintindu-mi cât de serenă, cât de împlinită, cât de plină de bucurie ne-a fost existenţa împreună. N-o să mai sufăr ca un dement numai la gândul că aş putea-o pierde. Încet încet, n-o să mai mă gândesc – cu disperarea celui care ştie că trecutul nu se mai poate întoarce înapoi – la cât de sublimă era. E drept, greu, şi cu accese bruşte de furie, şi de vinovăţie, cu sporadice izbituri nervoase de pumn în stâlpi de beton nevinovaţi apăruţi în cale, dar în cele din urmă – o să se aştearnă un strat subţire de uitare peste acele nopţi în care îmi plimbam nesăţios limba peste suprafeţele ei fine, peste rotunjimile ei sidefii şi umede.

Şi nici prieteni n-o să putem rămâne după. Asta e clar. Când ceva se rupe, se  rupe de tot. Nu poţi păstra bucăţele din celălalt, ca bilete de autobuz compostate cu codul potrivit, de folosit mai târziu. Nu. Nu-s eu ăla.

Şi treptat, amintirea ei o să se dilueze. O spun cu ruşine -  o să se dilueze într-atât că, peste ani, sau poate chiar nici atât, nu va mai fi decât una dintre foste. An ex. Ceva ce am avut, a fost frumos, a fost plăcut cât a durat, dar asta e, viaţa merge înainte şi fiecare trebuie să îşi împlânte radăcinile acolo unde este mai apărat de intemperii şi de dezamăgiri. De trădări. De neînţeleasa neglijenţă pe care o demonstrăm, uneori, celor mai dragi şi mai preţioase lucruri din viaţă. O să rămână pentru o vreme gustul amar, ca de doctorie, al iluziei prea târziu descoperite: iluzia că suntem cu adevărat făcuţi unul pentru celălalt.

Şi fără îndoială… că vreau, că nu vreau, e în cursul firesc al lucrurilor să o înlocuiesc. Poate chiar mai devreme, decât mai târziu – pentru că orice bărbat are nevoi, care nu pot sta mult nesatisfăcute. Poate că – de ce nu? – de data asta o să o caut ceva mai bun. Ceva mai stabil, dar nu rigid până la exasperare. Mai puţin bordeline, mai multă dedicaţie. Rotunjimi mai pline. Pasiune. Strălucire, dar nu extravaganţă. Dragoste împărtăşită, şi fidelitate pe măsura locului pe care i-l voi da în viaţa mea.

 

 

 

 

 

Aşa că nu plânge, măseaua mea dragă. N-a fost să fie.

Noroc în noua ta viaţă!

Advertisement